Ideea stabilirii unei limbi europene comune este foarte veche, iar noi nu suntem primii care studiem problema la Europa Lingua. Mark Fettes în special a lucrat la lungime pe această temă. Născut în 1961, Mark Fettes este un savant canadian, vorbind Esperanto din adolescenţă, şi preşedinte al asociaţiei mondiale Esperanto din 2013. În special, el a studiat ideea implementării unei limbi europene în eseul său Ce limbă pentru Europa? Va mai suferi Europa de blestemul lui Babel? Scris în 1991. În textul său, Fettes se întreabă despre confruntarea dintre engleză și Esperanto ca fiind cel mai bun candidat pentru înființarea unei limbi comune în Europa. Pentru aceasta, el a fost primul interesat de realitatea lingvistică a Europei aşa a fost în timpul său (în 1991). Al doilea pas este de a studia argumente pro şi contra de introducere a limbii engleze ca o limbă comună, şi apoi face acelaşi lucru pentru Esperanto. În cele din urmă, puternic de aceste analize, el atrage o evaluare generală a ciocnire între ceea ce el numeşte pe de o parte "David Esperanto" şi pe de altă "englez Goliat".
În primul rând, Mark Fettes studiază realitatea lingvistică a Europei aşa a fost de mulţi ani. El explică faptul că multe relaţii şi schimburi din istorie au fost împiedicate de simplul fapt că europenii nu vorbesc aceleaşi limbi. Dezvoltarea globalizării şi a schimburilor de toate tipurile de-a lungul ultimilor ani a ajutat la depăşirea acestei probleme, dar numai pentru o elită relativ multilingv mici, după explică el. De fapt, în afară de aceasta, Marea majoritate a europenilor nu se pot înţelege reciproc (aproximativ 6% din populaţie înţelege doar limba engleză în 1989, potrivit lui Sandler). Pentru autor, această tare care reprezintă lipsa comunicării vine direct discreditează şi abandonează însăşi ideea unei Europe Unite. De asemenea, el se întreabă despre însăşi noţiunea de "Europa". Ar trebui să vorbim despre Comunitatea Europeană, continentul, o regiune a Europei? Fettes explică faptul că este imperativ să se definească exact sensul dat Europei, deoarece, în funcție de contextul politic, economic și social, politica lingvistică care trebuie realizată poate fi substanțial diferită.
Totuşi, multilingvismul rămâne fundamental pentru instituţiile europene, ceea ce consideră că este singura politică acceptabilă în acest domeniu. Potrivit lui Fettes, acest lucru se datorează parţial faptului că diversitatea limbilor europene a fost "sursa nenumăratelor bogăţii" şi a contribuit la dezvoltarea culturii europene. Acest lucru este, în plus, apărat ferm şi revendicat de europeni în general, care nu ar dori să-şi vadă limbile materne şi naţionale dispar. De aceea, apărând în acelaşi timp introducerea unei limbi comune pe continent, autorul doreşte ca aceasta să fie o "a doua limbă", adică nu înlocuieşte limbile naţionale. Acest lucru ar cădea la el pentru "ficţiune (anti) utopic". Deci, putem stabili această a doua limbă în ţările cu culturi foarte diferite şi limbi? Pentru Mark Fettes, ar fi necesar să avem un limbaj simplu şi mai ales accesibil tuturor europenilor.
Cu aceste constatări, Mark Fettes analizează atât limba engleză, cât şi Esperanto pentru a vedea dacă acestea sunt în măsură să îndeplinească aceste cerinţe. În primul rând, limba engleză are avantajul de a fi un "limbaj etnic", şi, prin urmare, de a fi vorbit pe o bază zilnică de milioane de utilizatori. Ponderea limbii engleze în relaţiile internaţionale şi economice este, de asemenea, deja foarte importantă. Acesta este într-adevăr utilizat în majoritatea schimburilor culturale, comerciale sau politice, dar şi în viaţa cotidiană a europenilor, în special prin fast-food sau serii. În acest sens, el apare ca cel mai ferm ancorat şi cel mai capabil candidat pentru a deveni această a doua limbă a Europei, sau chiar în lume. Deşi multe opoziţii faţă de acest fenomen au apărut în istorie şi chiar şi astăzi, nu împiedică faptul că limba engleză dobândeşte de-a lungul anilor un rol tot mai predominant.
Dar limba engleză, de asemenea, ştie multe defecte. În primul rând, faptul că este utilizat într-o altă ţară non-vorbitori de limba engleză, ar fi India, de exemplu, creează în mod inevitabil disparităţi lingvistice între limba engleză originală şi refolosite engleză, amestecat cu o cultură locală şi limba. Mai mult decât atât, după explică autorul, utilizarea şi fluenta limbii engleze variază foarte mult în funcţie de oameni şi ţări. Acesta este utilizat în mod special în ţările nordice, dar cu atât mai puţin în Europa de Est, de exemplu. Prin urmare, limba engleză este o limbă importantă, dar nu este hegemonic și poate fi chiar mai puțin importantă decât altele din unele țări europene. În plus, Fettes explică faptul că, chiar şi în ţările în care limba engleză este larg acceptată şi foarte folosit, este în nici un fel optime. Într-adevăr, în țările de jos, de exemplu, limba engleză este folosită în principal pasiv, neactiv; Olandeză consuma limba engleză, dar nu-l produc, şi versiunile olandeze ale produselor sunt mult mai utilizate de către locuitori decât versiunile în limba engleză. De atunci, Mark Fettes explică, prin intermediul tezei Dasgupta, că utilizarea unei a doua limbi, ar fi engleza în Olanda, duce la o pierdere semnificativă de creativitate. Din toate aceste motive, a afirmat el, "obstacolele politice, culturale şi psihologice limitează şansele ca limba engleză să devină vreodată limba comunicării inter-europene".
După ce a analizat rolul pe care îl joacă limba engleză și ar putea juca în Europa, Mark Fettes vine să studieze Esperanto. În timp ce limba engleză ar putea fi stabilită în principal din motive pragmatice și legate de rolul său dominant actual, Esperanto ar putea fi folosită din motive principale. Într-adevăr, Esperanto este o limbă relativ nouă, deoarece a fost creată în secolul al XIX-lea şi este folosită în principal de o comunitate foarte limitată. În plus, Esperanto nu se poate baza pe real realităţi materiale, aşa ar fi limba engleză. Pentru Fettes, el trebuie, prin urmare, să se afirme şi să se apere de "potenţiale beneficii". Esperanto apare în acest sens pentru a fi exact opusul limbii engleze, făcând studiul său chiar mai interesant. Pe de o parte, Mark Fettes explică faptul că Esperanto are multe probleme legate exact de statutul său de limbă "diferită". În primul rând, îi poate speria pe mulţi cetăţeni europeni care nu doresc ca lumea să-şi vadă limba naţională înlocuită de un alt venit de nicăieri. Mai mult decât atât, simplitatea limbii, care este la prima vedere un avantaj, şi independenţa sa de la un sol şi un popor nativ poate duce la o "pierdere de expresivitate" de limbă, ca Richards şi Steiner afirma. Dar Mark Fettes respinge acest ultim argument. Într-adevăr, el explică faptul că Esperanto este o limbă care evoluează şi se adaptează la schimbările timpului său. Este un adevărat nucleu lexical şi cultural, aşa sunt celelalte limbi. În contrast cu engleza, Esperanto are avantajul neutralităţii. Nu aparține nici unui grup etnic sau unei țări în special. El rezistă argumentul de pierdere a creativităţii, care a fost subiectul limbii engleze în urma tezei de Dasgupta. În cele din urmă, Mark Fettes spune că Esperanto este în primul rând European, fie în construcţia acestuia sau în modul în care este utilizat de către comunitatea sa. Cu toate acestea, Esperanto are o vocaţie universală şi îşi propune să devină o a doua limbă mondială, nu să se limiteze la graniţele europene. Deci, şi de ce ar trebui să ne ia în considerare într-un context doar concentrat în jurul Europei?
Astfel, aceşti doi candidaţi experimentează multe obstacole pentru a deveni limba europeană comună. În multe privinţe, ele apar, de asemenea, ca opuse exacte, deoarece defectele de unul sunt avantajele de altă parte, şi vice-versa. Cu aceste analize, Fettes atrage o concluzie generală din studiul său şi se întreabă despre viitorul lingvistic al Europei. El explică în mod clar că, pentru moment (în 1991), "decalajul este imens între engleză şi Esperanto". Deşi este sigur că intensificarea comerţului global va promova apariţia limbilor cu difuzare globală, evoluţiile viitoare sunt imprevizibile. Limba engleză va deveni această limbă europeană comună? Va juca Esperanto acest rol? De asemenea, este posibil ca nici una dintre aceste limbi să nu fie necesară în cele din urmă, în special dacă alți actori, ar fi spaniolii, joacă un rol în creștere, sau dacă noile tehnologii, începând cu traducători, vor pune capăt interesului unei limbi Comune. Mai mult decât atât, cunoscând obstacolele cu care se confruntă limba engleză şi Esperanto, autorul susţine că alţi candidaţi hibrizi se pot dovedi a fi, începând cu limba engleză sau Interlingua de bază, chiar dacă acestea sunt încă departe de nivelul Dezvoltarea limbii Esperanto.
După înţelegeţi, Mark Fettes încheie eseul său reorientându-se asupra evoluţiilor viitoare, pe care numai ei le vor decide asupra viitorului lingvistic al vechiului continent. Dar astăzi, aproape treizeci de ani mai târziu, situaţia nu a evoluat cu adevărat. Limba engleză este încă dominantă şi Esperanto se luptă să se stabilească. Deci, în faţa limbii engleze şi Esperanto, o nouă limbă nu poate fi, de asemenea, un potenţial candidat pentru introducerea unei limbi europene comune? Nu ne putem imagina un limbaj modern care nu ar fi afectat de obstacolele identificate de Mark Fettes? Prin limba Europeo, think tank Europa Lingua propune această alternativă.
Pentru a citi întregul eseu, consultaţi:
Mark Fettes (engleză), ce limbă pentru Europa? : Va mai suferi Europa de blestemul lui Babel? ["Babylonul Europei: către o singură limbă europeană?"], Rotterdam, UEA, Coll. "documente privind Esperanto" (nr. 26), 1991
